Despre mine

Fotografia mea
Bucureşti, Romania
iubesc soarele cu razele lui, stelele in splendoarea noptii, florile…si chiar ploaia…are si ea misterul si romantismul ei…

marți, 15 decembrie 2009

Chisinau- cateva poze...
































Chisinau- oras al copilariei mele. Aici toate imi sunt prietene: si strazile, si cladirile, si florile, pana si aerul( aer de casa)...

Frumos vis de iarna


Seara nu puteam adormi, gandurile se roteau in jurul meu si alergau hoinar, ma chemau in lumea lor, ma strigau, ma copleseau…Totusi adormisem cu zambetul pe buze, frumoase vise se perindasera prin mintea mea.

Dimineata ma trezesc intr-un frumos vis de iarna. Incerc sa cred ca e adevarat si ca nu visez.

Campusul doarme sub plapuma zapezii.

Privesc pe geam, o clipa dupa alta, iar ochii abia reveniti la realitatea de dupa vise incep sa adulmece lacomi misterioasa priveliste. Imi simt inima de copil, o simt tresarind la fiecare fulg ce se asterne la geam, simt fiecare strop de bucurie ce mi se naste din inima, din cugetari si simtiri. Demult nu a mai nins atat de frumos, demult nu am mai ramas uimita de albul zapezii pure.

Ore…trec atat de repede…Ultima zi de facultate din acest an…Ce repede s-a scurs…

Totusi frigul isi spune cuvantul, il simt cum mi se lipeste de obraji, ma vrea sora cu el…Caldura sufletului il respinge...

Ma voi bucura de tine, Frigule, dar nu mai ai loc in inima mea, nu-ti mai pot fi adapost. E prea multa caldura acolo, prea multa…

Inca ninge…oare cat va mai ninge? E atat de splendid…Atat de divin.

Vreau pe partie cu saniuta. Vreau sa ne jucam cu zapada. Vreau sa alergam tinandu-ne de maina.

Vreau sa mai cred inca in povesti. Vreau sa mai cred ca iarna se intampla miracole. Vreau sa mai cred, in acest vis frumos de iarna…

marți, 8 decembrie 2009

Inimă de marmură

Rece e zidul de piatra
Ce dainuie intru nemurirea ta, iubire.
Dura si obscura e linistea noptii
Ce cheama duios, amintire.
Dulce e gandul spre absolut
Spre iubirea ta, faptura.
Durerea e ca un pustiu,
Iar viata- ca o adiere de ura.

Ce grea...e inima de marmura...

joi, 3 decembrie 2009

Orasul Unirii- impresii, sentimente, senzatii...retrospectiva




30 noiembrie, ora 3.30 dimineata, Targoviste suna alarma...inca dorm...mi-e somn...totusi incantata ca plec in Orasul Unirii ma trezesc si incep sa admir murmurul noptii.
Ora 4.30, deja in autocar, ne indreptam spre capitala, spre Bucuresti. O seara splendida, o noapte frumoasa, un cer plin cu stelute stralucitoare, avem un decor perfect...
Peste ceva vreme deja Bucuresti, deja imi revad vechii prieteni, pe care poate nu i-am revazut de multa vreme. Fericita...
Cu Doamne ajuta, plecam spre Alba Iulia. Intre timp admiram frumoasele peisaje ale Romaniei. Urmarim cu ochii Pitestiul, apoi realizam ca suntem deja in Sibiu. Frumos oras, iar clipele zboara usor. Mai facem poze, mai vb si ne indreptam spre destinatia finala.
Orele au trecut, unde mai repede, unde mai usor si in sfarsit ne vedem ajunsi deja in Alba. Acolo unde candva a fost Unirea, acolo unde tricolorul ne-a unit...Peste 300 de basarabeni au participat la evenimentele de la Alba Iulia. Ce fericite au fost clipele sa-mi revad fostii colegi de liceu, sa-i cunosc pe unii pe care ii cunosteam poate numai din poze...
Uniti sub tricolor, uniti la Alba, uniti in orasul Unirii... Ce repede au mai trecut acele ore, acele zile, acele...Au ramas insa in memorie senzatiile, emotiile si POZELE :D


sâmbătă, 28 noiembrie 2009

Fuga spre regasire, partea II

Partea II



Ma uit spre cer.

O! Doamne ajuta-ma sa ajung pana la farmacie...

Alerg printre masini, printre copaci cu suierul mortii alaturi, Dar, ce-mi pasa?

In fata farmacia.

Descid, intru inauntru si admir vitrinele. Ce sa cer? Oare de ce am nevoie?

Mica, urata la chip sta si ma priveste. Are ochii prea mari, de un albastru prea senin, prea dens, prea urat colorat. Ce se uita asa la mine? Ce o fi avand? cine sa fie aceasta femeie?

Hmmm...poate e asistenta de la farmacie. D, da, da...surad ea trebuie sa fie.

- Doriti ceva?

Ma uit la ea si raspund grabita

- Nu, nu vreau nimic...Ba da, DA! Vreau...Vreau o floare

- Floare? ...si se uita la mine ciudat, inchide ochii, ii deschide apoi si pune ochelarii mari care o faceau si mai antipatica si se uita la mine. Simteam un aer greu, simteam particulele de microbi care persistau in aer, simteam mainile pline de bacterii.

In cele din urma o mai aud odata intrebandu-ma ce doresc.

- Floare? si incepe sa rada atat de ciudat.

Imi dau seama cat de banala a fost intrebarea mea si sintindu-mi inima imi reamintesc iarasi de ea. Va rog, dati-mi ceva pentru inima, cateva pliculete de liniste sufleteasca.

Se uita la mine, apoi vad ca se aseaza pe un scaun, se ridica si isi scoate ochelarii. Vine spre mine, ma ia de maine si o simt calda. Ce maina calda are...

Deschide usa si ma conduce pana la banca de langa farmacie. Ma aseaza pe ea si ma intreba cum ma cheama. Nu pot sa-i raspund, si incep sa plang...O vad ca se ridica cu mila la mine, cauta prin buzunare si imi da...imi da o mica iconita. Ma uitai la ea si cand s-o intreb ceva, nu o mai zaresc, plecase deja...Simteam insa ca ma urmarea, ca ma compatimea...Dar, pentru ce?

Admir iconita, o mangai incet, dar inima? Inima nu ma mai doare inima...

De ce? ... Frigul ma mangaie incet, linistea ma apasa pe umeri, imi indrept ochii spre cer si raman privindu-l mult, mult timp...




Sfarsit...

marți, 24 noiembrie 2009

Fuga spre regasire





Partea I

Seara…Tarziu si rece…Am o raceala cumplita de cateva zile, o raceala de inima…Simt fiecare nerv al inimii si stiu ca am foarte multi. Incerc sa respir, iar muschii imi plang de jale. Ceaiul, cafeaua, tigarile, nu mai ajuta…
O am, apoi nu o mai am…
Inima imi zvacneste, apoi tace surda, canta din nou: dulce si melodios, de parca ar fi tambal, apoi din ce in ce mai grav, apoi inceteaza sa mai cante… Nu mai canta, oare de ce ? Pe mine insa ma trec fiori, ma cuprinde o teama de nedescris, imi simt pupilele cum se dilata, iar ochii incep sa ma arda cumplit…Ma doare…
Ma doare inima…
Intunericul suav si bland al noptii incearca sa ma linisteasca, dar in zadar. Noaptea ma cheama la plimbare, la miscare…
Singura, calcand peste sutele de iluzii, simtind doar durerea decid sa merg, la farmacie. Am nevoie urgent de medicamente, trebuie sa-mi tratez inima. E totutsi tarziu si mie frica sa merg singura...si nici nu stiu unde gasesc farmacie.
Ies din odaie si alerg spre scari, alunec pe ele, sar in sus, apoi...ma opresc...simt ceva ca merge pe picior, oare ce?
Sa ma uit, sau mai bine nu? Poate trebuie sa cobor mai departe, dar curiozitatea nu-mi da pace si ma uit...O! o furnica urca pe piciorul meu. Fantastic, ce bine...nu mai sunt singura...este cineva in noapte cu mine, o iau usor o mangai pe crestet si realizez ca sunt desculta. Trebuie sa ma incalt. Ce avea sa zica lumea daca ma vedea desculta la o ora atat de tarzie...Ma intorc incet, incet alaturi de amica mea si pornesc spre odaie...totusi, ma gandesc, daca o imbolnavesc si pe ea de raceala de inima.O las pe perna mea si ii promit ca ma intorc, ma incalt si alerg pe colidoarele lungi, inguste si triste...
O! Iarasi o simt grea, mai grea ca de obicei...O simt flamanda, dar nu mai am nimic de mancare, oare ce sa-i dau: poate vrea ciocolata, sau poate prajituri? oare ce vrea?
Nu mai am timp, trebuie sa ajung la farmacie. Ma descalt, imi iau incaltarile in maina si alerg. In sfarsit vad bulevardul. Dar farmacia? Unde e farmacia? Privesc in jur si zaresc parcul, acel parc care mereu isi asteapta perechile de indragostiti, ii intampina dragostos si ii petrecea trist , dar le promite ca ii va astepta si maine la fel ca azi.Banca, acea banca...iar alaturi o pereche de indragostiti ce isi soptesc vorbe de dor sub lumina lunii. Isi admira chipurile, se saruta, apoi raman inca mult timp imbratisati. O lacrima imi scapa necrutatoare ...
Incep sa respir din ce in ce mai incet, pulsul imi scade, iar sangele nu se mai pullseaza, imi scade pulsul...Inima...


Va urma...

duminică, 22 noiembrie 2009

Duminica mea prinde contur


Duminica. Dimineata. Sfarsit de toamna calduroasa. O muzica surda canta in odaia plina doar de mine. Ma uit la ceas, apoi imi dau seama ca e ffft tarziu si de fapt nu mai e dimineatza, e déjà amiaza. Suna telefonul, am o convorbire de 2 minute. Inchid si incep sa ma uit pe noptiera, e poza ta… Atat de Dulce si frumoasa esti, atat de gingasa si pura, atat… Caut in minte si regasesc vocea ta calda, caut prin jurnalul care imi e prieten si regasesc pozele tale… Toate gandurile imi sunt indreptate spre tine. Suna iarasi telefonul, raspund si …esti Tu. Ce coincidenta…iti simt in glas dorul care te macina si pe tine, iti simt sufletul atat de aproape de al meu, MamaCu fiecare cuvant pe care il spui duminica mea prinde contur, iar muzica canta din ce in ce mai ritmic, Mama

vineri, 23 octombrie 2009

Dor de casa, Dor de Chisinau, Dor de amintiri...


Privesc in urma si realizez ca au trecut mai mult de 3 saptamani de cand nu mai sunt acasa, de cand distanta imi este un adevarat dusman. Uneori o blestem, alteori o cuprind la piept si ne plimbam impreuna pe strazile mici si urate din Targoviste. De fapt nu sunt urate si nici mici.
Ora 23.55. Ma gandesc cum arata Chisinaul la aceasta ora tarzie? Oare cine se plimba pe langa arcul de triumf? Oare ce fac jucariile mele de plus lasate acasa?
Atatea zeci de intrebari imi rasar deodata in minte, atatea locuri imi rasar in fata, atatea amintiri... Ma simt de parca as fi pustie, de parca as fi dezbracata de vise, iluzii si sperante...E o stare stranie, confuza... Daca mi-ai zice acum: "pleaca pe cateva zile acasa" nu stiu daca as pleca, as ezita cu raspunsul. Ma opresc si aici atatea...
Stare...

miercuri, 23 septembrie 2009

Nocturna

E seară şi gândul imi zboară
La clipele în care mă mai doreşti,
Natură, tu, ca o dulce alinare
Doar tu nu ştii să mă răneşti.
Tu, lacule, îmi ştii gândul,
Voi, nuferi, îmi ştişi pasul,
Mereu mi-aţi fost alături
Când gându-mi era departe.
Aş vrea să-i fiu aproape
Şi să-l mai văd odat,
Să-i spun cuvinte tandre
Şi pline de păcat.
E seară şi gândul îmi zboară
La clipele în care te mai doresc.
O, vino!Hai, vino aproape!
Tu nu mai poţi să mai răneşti.

vineri, 18 septembrie 2009

Atunci când distanţa îmi va fi duşman...


Zilele trec cu nepăsare una după alta de parcă nici nu ne-ar observa pe noi, de parcă am fi incolori, invizibili şi fără grai...Ce le pasa lor?
Plictiseala îmi curge prin vene şi nu am cum s-o opresc, am sângele infectat de ea…
Camera pustie îmi creează o nervozitate exagerată. Mă uit în jur şi văd o mulţime de lucruri aruncate, întinse pe jos şi mă gândesc: cine oare a facut dezordinea asta şi ce se petrece de fapt?
Nu mai aştept răspuns, pentru că ar fi în zadar…
Îmi iau camera foto şi evadez...
Încotro să merg? Spre ce cărări să mă îndrept?
Ridic ochii spre cer şi abia acum observând albastrul senin al cerului realizez că peste câteva zile îmi va fi dor de camera pustie. Îmi va fi dor de primele zile de toamnă, de acele zile când eram acasă… acasă…
Ma îndrept parcă nalucă spre centrul oraşului şi între timp fac poze, o mulţime de poze, fotografiez orice: copaci, clădiri, copii, străzi, bulevarde, tot ce văd în jurul meu. Va veni o vreme când voi cauta aceste poze, cînd îmi va fi dor :de tine ,casa; de tine, oras; de tine…
Am o mulţime de poze…dar nu le descarc şi nici nu mă uit peste ele. Acum am prilejul să admir în realitate înca toate aceste locuri. Mă voi uita peste ele, atunci când voi fi acolo… departe, aproape în acelaşi timp; atunci cand distanţa îmi va fi duşman...

miercuri, 16 septembrie 2009

Trăieşte corect şi vei fi sănătos

“…Învăţase să trăiască pe drumuri şi să găsească o plăcere amară într-acest fel de viaţă. Dormea prin şuri, în paie, neregulat şi pe apucate, mînca pe unde şi ce putea”.

„Se aşeza să scrie, în acest timp maşina de spirt clocotea neîntrerupt, iar fumul ţigărilor se amesteca cu aburul de cafea şi alcool denaturat...”

Îmi imaginez verdictul emis de fiecare din noi unui astfel mod de viaţă. Sunt sigură că nici unul din noi nu a bănuit că anume aşa a trăit una din cele mai lucide şi enciclopedice minţi ale literaturii române, ,,geniul nepereche” Mihai Eminescu. Vasta sa activitate, munca pînă la epuizare va domni veacuri peste parfumul literaturii noastre. Dar să nu uităm că a trăit doar 39 ani, privîndu-ne astfel de posibilitatea de a-i cunoaşte în profunzime genialitatea, de a ne bucura de poezia sa atît de simplă, dar şi profundă în acelaşi timp, atît de aproape de sufletul fiecăruia din noi. Cîte opere mai putea da naştere acest talent! Oare întra-devăr era un lux pentru el „o mîncare caldă sau odaia aerisită”? Sau poate pentru o aşa viaţă a optat marele geniu? El a trăit pentru poezie, nu pentru patimile şi splendorile trupeşti. Zădarnică va fi încercarea aceluia care asemenea filei indigo va încerca să-i copie viaţa, căci nu va reuşi să ajungă la acel mister al vieţii sale.

Desigur, modul de viaţă al lui Eminescu, nu unul din cele mai corecte, a influenţat foarte mult asupra gîndirii sale. Poate că această lume a lui, o lume creată de el însuşi, l-a ajutat să scrie aşa cum a ştiut doar el, accentuîndu-i şi mai mult suferinţele pe care a reuşit să le expună în minunata sa operă. Dar ce nu i se iartă unui geniu!...

A exista este foarte uşor, poate prea uşor. Cu adevărat dificil este de a trăi corect. Trăind în mileniul III, mileniul evoluţiei şi dezvoltării multilaterale a personalităţii umane, adesea suntem puşi în faţa dilemei: de a face o alegere dintre ce este benefic pentru noi şi ce dorim noi să realizăm. Trăim într-o lume atît de complicată, cu o mulţime de probleme în ea, cu multe scopuri pe care dorim să le atingem, însă pentru care trebuie să ne epuizăm poate prea mult şi care nu sunt cele corect alese. Exigenţele noastre prea mari ne fac să devenim victime ale unui mod de viaţă pe departe de a fi unul sănătos. Muncim uneori prea mult pentru a ne atinge scopul propus şi atunci cînd ajungem să-l realizăm nu mai avem putere de a ne bucura cu adevărat de el, ne-a costat prea mult. Nu susţin astfel ideea că trebuie să ne mulţumim cu ceea ce avem, că nu trebuie să tindem spre mai mult, fiindcă odată ce vizăm obiective mai mari trebuie, respectiv, şi să muncim mai mult. Dar trebuie să existe un echilibru în tot ceea ce facem şi dorim să obţinem. Trebuie să trăim corect, iar a trăi corect înseamnă a avea un mod de viaţă adecvat în care să domnească armonia liniştei sufleteşti, căldura unui cămin, dragostea şi înţelegerea celor din jur.

Din păcate, societatea de azi promozează non-valorile care distrug formarea tinerilor. Deprinderile dăunătoare au reuşit azi să cucerească o masă prea largă de oameni: tineri şi adulţi, înstăriţi şi nevoiaşi. Tot mai mulţi găsesc refugiu în alcool, droguri, fumat, desfrîu, aleargînd după lucruri efemere, în detrimentul formării şi afirmării sale pe plan profesional, neconştientizănd faptul că aceste vicii au efecte dramatice asupra conştiinţei, simţurilor şi percepţiilor celor ce le utilizează. În fiecare zi, pe tot cuprinsul globului pămîntesc lista celor căzuţi în această capcană creşte cel puţin cu: un alcoolic, un fumător, un consumator de droguri. Cu certitudine, doar un om care îi iubeşte cu adevărat pe cei din jur, care se preţuieşte şi doreşte o viaţă lungă şi o bătrîneţe liniştită niciodată nu va cădea în ispită acestor vicii. Să nu uităm că din momentul în care ne naştem suntem robii timpului care are putere deplină asupra noastră, timpului care începe să curgă contra-cronometru. Nu putem dirija cu lucrurile superioare nouă, dar putem dirija cu modul nostru de a trăi şi anume felul de a ne construi propriul viitorul.

Ia aminte, legile vieţii sunt ascunse sub acţiunile mărunţişurilor cotidiene. Începe a trăi corect de astăzi ! Trezeşte-te dimineaţa şi admiră răsăritul de soare, bucură-te că soarele a răsărit şi pentru tine, pentru a-ţi lumina şi încălzi sufletul, priveşte-ţi chipul în oglindă şi încearcă să-l înţelegi de-i obosit sau nu, citeşte-ţi de pe faţă gîndurile şi dorinţele, zîmbeşte şi porneşte la drum pentru a realiza ce ţi-ai propus. Nu uita însă că trebuie să te opreşti uneori şi să analizezi drumul pe care ai pornit, să constaţi dacă nu are prea multe tăişuri, să vezi de merită să mergi mai departe sau e mai bine să te opreşti aici. Trăieşte cu prezentul şi viitorul, analizîndu-ţi trecutul, păstrează-ţi cugetul şi corpul şi nu uita care sunt lucrurile primordiale din viaţa ta.




luni, 14 septembrie 2009

O Frumoasă reîntâlnire cu colegii de liceu


Distanţa se impune uneori ca un obstacol în calea celor ce cândva au format un colectiv. Am absolvit liceul şi fiecare din noi si-a urmat propriul drum. Ne revedem din ce în ce mai rar, cu unii poate nu ne revedem defel, dar în inimile noastre păstram mereu amintirile legate de anii de liceu. Pe mulţi din foştii mei colegi de liceu cred că nu îi revăzusem de un an, mai bine poate chiar de un an…Pe unii nu i-am revăzut de la banchet, pe alţii de la ultimul examen de Bac…

Început de toamna, calduros şi frumos…

Toamna îşi adună ca de fiecare dată elevii pe băncile gimnaziilor şi a liceelor , iar studenţii de băncile universităţii. Dacă tot toamna îi adună pe toţi, de ce să nu ne adunăm şi noi, cei care cîndva am fost o clasă, clasa 12 B, profil real…


Odată ce drumurile ne despart e din ce în mai greu, sa refaci componenţa deplină, chiar şi pentru câteva ore. În cele din urma am stabilit ora, data şi ne-am revăzut. A fost o reîntalnire extrem de frumoasă, fiecare avea lucruri noi de povestit, fiecare avea un drum aparte…ne mai uneau numai amintirile din anii de liceu…

Emoţii, amintiri frumoase, zâmbete, toate le-am adunat în acea zi. Revenind acasă şi răsfoind prin caietele din anii de liceu, găsesc parcă intenţionat un articol despre noi, despre cei care fusesem a 12 B. Articolul era scris pentru a fi publicat în ziarul liceului, era scris de o colega de clasa, revizuit apoi de mine, completat pe alocuri. Pacat ca nu fiecare din cei 27 perechi de ochisori îşi va regăsi numele în el.

Cât am mai zâmbit citindu-l …



Întreaga noastră clasă reprezintă o adevărata familie, în care dăinuieşte pacea şi dragostea, prietenia şi susţinerea reciprocă. Suntem un colectiv foarte unit în care orice problemă are o soluţie, fiecare notă proastă are o corecţie şi fiecare absenţă- motivaţie promptă. De asemenea putem fi comparaţi cu o grupă de sportivi ce se întrec, se află într-o concurenţă sănătoasă, dar toţi avem acelaşi ţel: să ajungem pe locul I la finele eştafetei- bacalaureatul. Şeful clasei, cel mai activ coleg- Nicolai Alexandru, în

momentele de criză, a fost susţinătorul, prin zâmbetul sau sclipitor aducea soarele în sufletul fiecaruia. Nu ne-a lipsit nici susţinerea din partea elevei Nosaci Galina. Calităţile sale sale pozitive şi râvna de ai ajuta pe cei din jur, au contribuit mult la formarea personalităţii noastre. Creativitatea si fantezia elevei Butnaru Octeabrina, fac lecţiile de limba şi literature română mult mai interesante si captivante, iar prezenţa rară, dar plină de surprise a lui Arnăut Iustin, ne completează familia. Florarul cab. 13, designerul şi mult iubitul nostru coleg Ion Ivanov reprezintă începutul frumosului şi un model demn de urmat. Nu ne putem nicidecum descurca fără de o colegă plină de calităţi organizatorice, Mîţa Natalia, care pe parcursul anilor şi- a pus sufletul pentru binele fiecăruia. Originalitatea ideilor, gustul rafinat şi modestia Liceului „Al. I. Cuza” , Taşcă Natalia, sunt baza lucrărilor creative în cadrul orelor deschise şi a conferinţelor. Toată bunăvoinţa şi inspiraţia ne- o aduce Catanchina Anastasia- o colegă care s- a ridicat pe o treaptă înaltă a cunoştinţelor prin propriile forţe.

Cei mai modeşti şi cei mai ingenioşi băieţi: Maimescu Mircea şi Mişin Nicolae, sunt cei care salvează clasa la orele de geometrie. Frumuseţea elevelor din a treia bancă de la fereastră – Victoria Terleţchi şi Surdu Adela au adus primăvara în colectivul nostru. Să nu-i uitam nici pe cei din ultimele bănci: Nastas Tatiana şi Andrieş Natalia- pentru care prietenia reprezintă un lucru sacru în practica şcolară. Viitorul politician- Ursu Eugen, cu siguranţă va perfecţiona sistemul de conducere din Republica Moldova. Primul la educaţia fizică şi nu numai…Vidraşcu Vladimir, sperăm că va fi unul din primii şi la BAC. A fi aranjat şi în permanenţă în pas cu moda ne poate sugera Curchi Ecaterina şi Cricovan Svetlana.


Toţi elevii clasei a XII-a B ( profil real) reprezintă individualităţi aparte care au făurit un colectiv unit şi prietenos. Să sperăm ca aceeaşi consistenţă a colectivului se va păstra şi peste 50 ani.



Aşa ne-am descris atunci, aşa am fost...

Scumpa clasă a XII-a B ( profil real) a Liceului Teoretic Al. I.Cuza”



vineri, 11 septembrie 2009

Banii, stilul, inteligenta sau...


Trăim într-o lume complexă şi în acelaşi timp individuală pentru fiecare din noi, într-o lume democrată caracterizată prin libertate deplină în toate acţiunile pe care le întreprindem. Suntem liberi, uneori poate prea liberi…
De fapt, poate, suntem suficient de liberi, daca am conştientiza că nu trebuie să exageram cu această libertate. Având dreptul de a face ce vrea, trebuie să nu uitam că există o limită, există anumite norme şi reguli care se impun a fi respectate. Profită de libertatea ta atâta timp cât nu deranjează libertatea celor apropiaţi ţie.
Timpul trece, iar omul în trecerea lui se schimbă pe masura înconjurărilor şi circumstanţelor. Ne influenţează mediul, epoca sau poate secolul în care locuim. Există anumite lucruri şi valori care încep să capete o forţă din ce în ce mai mare. Banii, din simpla monedă de cumpărare- vânzare s-a transformat în acel ‘’ceva’’ pentru care aproape fiecare din noi ar face totul chiar şi cu acel sacrificiu major de a amorî, jigni sau trăda. De mult timpurile s-au schimbat, astfel că adesea nu noi conducem banii, suntem noi cei conduşi de ei. Avem totul, dar în fine nimic. Pentru unii banii echivalează cu existenţa lor, fiind şi fericirea şi bucuria şi dragostea şi prietenia, iar pentru alţii decât : mizeria, tristeţea şi ura. Oare nu merită să apreciem omul după ceea ce este şi nu după ‘’puterea buzunarului”? Oare stilul, inteligenţa, omenia nu sunt mai presus şi oare nu au o valoare mai înalta decât acest cuvânt ’’banii”. Majoritatea vom raspunde că da, nu trebuie să lăsam banii sa pună stapanire pe noi. Dar iarasi apare intrebarea: Poţi exista în aceasta lume fără să te gândeşti la bani? Poţi să ştii că nu ai nici un leu în buzunar şi să trăieşti fără să te gândeşti cum să-i obţii?
Afirmăm cu toţii adesea: „Dacă aş avea câte aş face...” Şi?
Câte vei face? Oricât de mulţi nu ai avea, realizezi mereu că nu îţi ajung, odată ce ai mai mulţi tinzi spre mai mult…cu mult spre mai mult…Există oameni dependenţi de a face cât mai mulţi bani, realizeaza orice, numai să-i aibă. Atunci când îi obţin înteleg că de fapt au alergat dupa acel „ceva” care nu i-a adus nimic şi într-un final nu mai simt adevarata satisfacţie de a se bucura de el. Ai grijă de tine, de banii tăi şi de valorile spre care tinzi.
Toate cele bune.

sâmbătă, 5 septembrie 2009

Poesis

Poezia este ceea ce nu putem spune oricand, oriunde si oricui, ci doar atunci cand aripile sufletului sunt gata sa-si deschida bratele. Ea, poezia te ajuta sa regasesti, iti arata cum sa faci legatura cu lumea aceasta diversa in care mai ca in fiecare zi apar noi si noi intrebari la care cu greu gasesti raspuns. Doar ea te ajuta sa vorbesti, sa te faci auzit si simtit atunci cand ai nevoie si cand doresti sa-ti exprimi durerea, iubirea, neputinta sau ura. Poezia este arta cuvantului si aceasta arta i se daruie doar celui ce simte, crede si viseaza in ea.
Multe poezii vad ochii, dar oare fiecare din ele, din cele multe citite se fac simtite cu adevarat? Mai mult ca orice, lucrul cu poezia necesita suflet, unul adevarat si curat, unul care ar putea duce corpul si sufletul la mii de kilometri distanta, unde poti uita de griji si nevoi.
Si doar ea, poezia, ramane a fi cea mai perfecta forma de manifestare a spiritului uman- creator.
Poezia este deschiderea si inchiderea unei usi, lasandu-i pe cei care privesc prin deschizatura sa ghiceasca ce s-a vazut in frantura aceea de clipa.


Dorinţa

Doar o dorinţa mai am pe astă lume
Să văd, Să aud, Să simt, Să spun.

Să văd acel peisaj nocturn în noapte
Cu greu de pensula pictată,
Să aud al viforului iernii glas
Cum ride, plînge, cerne, iartă.
Să simt căldura inimii ce bate aproape
Şi frigul sufletului îndepărtat.

Doar o dorinţă mai am pe astă lume
Să aud ce văd, Să spun ce simt
.






Welcome

-->

Welcome

Comunicarea pentru fiecare din noi este un mijloc de cunoastere si autocunoastere. Fiecare modeleaza cuvantul intr-o forma aparte, il structureaza si ii da o anumita forma, astfel ca cei din jur sa inteleaga mesajul acestuia. De mult mi-am propus sa-mi creez un blog, un blog al meu personal si nu numai, si al celor care vor deveni persoane interesate de el, insa am renuntat de nenumarate ori la idee, fie din lipsa de curaj, fie din lipsa de timp sau din teama ca nu voi fi inteleasa. Acum insa am simtit momentul oportun si astfel am deschis acest blog. Prin intermediul acestui blog am sa fiu mai aproape de lumea cuvintelor, astfel anume aici voi incerca sa-mi exprim opiniile, impresiile vis-a vi de diferite evenimente, actiuni si intamplari.

Bine ai venit pe blogul meu! Sper sa ai parte de momente frumoase, articole interesante care sa reuseasca sa-ti capteze atentia si placerea maxima de a mai reveni si altadata la el.

Persoane interesate

Faceți căutări pe acest blog

A apărut o eroare în acest obiect gadget
A apărut o eroare în acest obiect gadget