Despre mine

Fotografia mea
Bucureşti, Romania
iubesc soarele cu razele lui, stelele in splendoarea noptii, florile…si chiar ploaia…are si ea misterul si romantismul ei…

joi, 21 ianuarie 2010

Povestea lor de dragoste


O seara obisnuita de mai. Nimic iesit din comun: aceleasi strazi, aceiasi oameni, acelasi soare… Totul era ca de obicei…

Strazile pline de sufletele incantate de frumos raspundeau prin imbratisari profunde, zambeau dulce si calduros, iar fiecare trecator avea un secret ascuns in privire, avea un suflet incarcat cu mai multi aburi de energie decat de obicei. Se simtea fericirea in fiecare trecator, pana si cersetorul de la colt de strada parea mai vesel azi…Pomii infloriti erau cadrul perfect de a adaposti pe oricine, bancile din parc te chemau si ele sa li te alaturi.

Fiecare particica a naturii le era martora, le veghea dragostea lor…le jura ca le va pastra vesnic secretul…Natura le era fidela la destainuirile de dragoste din zorii diminetii…

Totul era idilic, era perfect, era splendid…Uneori aveau impresia ca viseaza, alteori ca au parasit demul Pamantul si ca traiau in Rai…In fiecare zi se temeau ca ceva sau cineva le va strica fericirea, se temeau de viitor, de aceea prefereau sa traiasca in prezent, cu prezentul…

Luni dimineata, se trezi incet, se uita in oglinda si se simti mai nefericita ca oricand. De ce? De ce avea aceasta stare? Se gandi la el…

Se aranja in fuga si pleca spre casa lui. Avea o stare ciudata, de parca nici soarele nu mai stralucea in acea dimineata de luni… Locuri pe unde calca ii pareau straine, si nu intelegea de ce…

In sfarsit revazu o figura cunoscuta, un prieten din copilarie. Dar…de ce plangea? De ce se uita la ea cu mila? Ce ii ascundea?

Iubitul ei se sinucise…

O tacere profunde se lasa peste oras, o iarna cumplita i se instaurase in suflet, ochii ii erau inmarmuriti, sufletul-I ardea in flacari prea ucigatoare…

De ce?

De ce facuse asta? Nu-si putea explica…

joi, 14 ianuarie 2010

Entuziasmul ma paraseste :(

E deja seara si ar trebui sa fac ceva pentru ziua de azi. Totusi entuziasmul ma paraseste. Am de invatat o groaza , am de scris niste cursuri, vine sesiune…dar nu am chef de nimic…

Nu vreau sa fac nimic si totusi ma plictiseste acest mod de a nu face nimic. Vreau sa ma odihnesc si totusi nu sunt obosita; vreau sa ma plimb, dar nu am nici o stare; vreau sa ascult muzica, dar incepe sa ma doara capul; as zice ca vreau sa fac ceva, dar nu vreau…

In jurul meu toate se misca, lumea invata, iese, vine, iar eu…

Eu, nu am stare…  Eu nu am chef de nimic… Eu nu stiu ce vreau sa fac azi… Odata imi va parea rau ca am lasat timpul sa treaca pe langa mine si am pierdut o zi aiurea, odata voi vrea sa reintorc timpul si sa-mi completez ziua de azi cu ceva, dar va fi prea tarziu…prea tarziu…

sâmbătă, 9 ianuarie 2010

Refugiere



Îmi simt aripile zdrobite în cautare de liniste,

Îmi simt corpul fara sange, fara maduva, plin
doar de tine,

Capul mie greu,iar mainile îmi sunt absente,


Corpul e departe de suflet si de cuget.

De ieri nu mai sunt…

Adica sunt, dar nu mai exist,

Sunt huma -copil al pamantului.


Si iar ma întrebi de ce? O, înceteaza...

Nu mai sunt al acestui pamant.

Ma refugiez... Unde?

Poate langa Dumnezeu...


Persoane interesate

Faceți căutări pe acest blog

A apărut o eroare în acest obiect gadget
A apărut o eroare în acest obiect gadget