Despre mine

Fotografia mea
Bucureşti, Romania
iubesc soarele cu razele lui, stelele in splendoarea noptii, florile…si chiar ploaia…are si ea misterul si romantismul ei…

miercuri, 13 aprilie 2011

Alb si negru


Deseneaza-mi…deseneaza-mi in culori…

Dar nu vreau culori colorate, nu vreau verde, nici albastru, nici rosu…Vreau alb si negru. Vreau contrastul dintre ele- viata din ele. M-am plictisit sa te vad desenand nopti intregi pe ale tale hartii imense, lungi, albe si atat de dense. Desenezi o lume in care nu ma regasesc, desi asta e scopul…

Deseneaza-mi… Poate reusesti…

sâmbătă, 9 aprilie 2011

Timpul asta alearga ca dementul :|


Morning…


O cafea? O tigara? Sa-mi aranjez parul ciufulit? Sa ma uit pe geam sa vad de e soare, de e primavara afara? Sau sa ma uit in calendar ce zi e azi?

Nu stiu cat e ora, dar stiu ca e dimineata…

Nu stiu ce se intampla pe biroul meu, vad doar ca e dezastru total: un laptop sta timid si furisat printre mormanul de hartii aruncate aiurea, scrise, taiate, botite; alaturi se mai ridica triumfator un alt rand de carti: economie, ecomony, economics, adica tot economie… Pfff…pe ordinea de zi proiecte…multe si d toate.

Iar timpul asta fuge, alearga ca dementul…

Si azi puteam sa fiu in parc sa citesc una dintre cele 2 carti artistice care stau si ele ratacite undeva pe biroul meu sau puteam sa fiu intr-un oras indepartat sa-i admir arhitectura, insa nu azi si maine si poimaine am de facujt curat pe biroul....



Weekend frumos Voua tuturor!

joi, 7 aprilie 2011

7 aprilie


7 aprilie 2009


Televiziunile internationale vorbeau si prezentau imagini infricosatoare cu ceea ce se intampla la Chisinau in acea zi. Unii o numeau "lovitura de stat", altii in ziceau "revolutia tinerilor", "act de sarlatanie", "tineri platiti pentru a face o dezordine nationala".
Priveam speriata pe geam, iar ochii nu prea doreau sa creada imaginile infricosatoare si actele de violenta pe care le vedeau, derulandu-se imagine dupa imagine. Aveam ore in sir aceleasi informatii fara actualizari, fara a avea acces direct la sursele reale. Totul era blocat de catre "faimosii politicieni aflati la conducere in vremea respectiva".

7 aprilie 2009- s-a scris istorie, o istorie pe care am privit-o cu ochii nostri... o istorie pentru care s-a varsat mult sange.


Moldova nu uita! 7 aprilie 2009...

marți, 5 aprilie 2011

Sub lespedea de piatra


Treceam prin orasul pustiu, prin cartierele nelocuite si pline de mizerie, pline de acel gust acru de produse alterate. Cu fiecare strada cu care inaintam simteam un dezgust mai puternic si mai puternic, iar senzatia de voma devenea mai accentuata. Desi situat in centrul oraselului, cartierul nu avea un caracter sinistru, ba din contra- era casa multimii de sobolani si soareci din preajma…

Era linistit insa, putea-i sa-ti spui rugaciunile in pace, fara sa fii deranjat de aglomeratia existenta in marele orase sau de zumzetul sutelor de trecatori care te privesc direct in ochi si iti cer un raport de activitate… Privirile lor te dor, te ard, te cuprind de mijloc si te arunca il acel zid de creta, aparent alba…

Desi mintea mea deloc lucida nu mai gandea, desi inima nu mai avea acel puls ce trebuia sa-l aiba, desi sangele era mai alb in obraji ca orice altadata, stiam ca e o stare normala, stiam ca nu avea sa se intample nimic azi, si nici maine, poate nici poimaine, era prea usor sa fie totul asa de repede… Trebuia sa mai treaca timp, sa mai infloreasca mucegaiul pe la colturi de strada, sa mai apara mustele prin cartier, sa se mai inmultesca sobolanii.

Am aruncat ochii in juru-mi si nefiind urmarita de nimeni, mi-am tras un carton pe care poate mai statusera multi sobolani inaintea mea si m-am facut comoda. Da, foarte comoda…

In sfarsit ma simteam comod… ma deranja doar mirosul dezgustator, dar relativ repede incepusem sa ma obisnuiesc cu el, si sa nu-mi mai para atat de ciudat. Avem in mica poseta mai multe lucruri, dar simteam ca nu-mi apartin…

Nu, nu erau ale mele…

Nu, nu puteau fi ale mele…si totusi pe toate aparea numele meu: B.O.

Am tras unul din ele, l-am deschis si am inceput sa-l analizez…Nu stiam ce scrie in el, nu stiam de unde aparuse in poseta mea…dar cert era ca el al meu, ba chiar si numele confirma asta. Nestiinta asta ma irita, iar starea de nervozitate excesiva devenea grea. Am zis ca nu mai are rost, o sa ma gandesc mai tarziu la lucrurile astea marunte. Am tras o foaie si un pix cu rosu- singurul care-l aveam din marea diversitate de obiecte aruncate fugar in poseta aia urata si am inceput sa scriu: mai intai numele, data, apoi semnatura. Asta era tot, nu aveam ce sa scriu… Cred ca era suficient. Si asa erau deja prea multe detalii. Am intors timida foaia si am scris: “ desi destinul ne-a vrut impreuna, noi nu ne-am vrut…”

De ce vrei sa ma intrebi acum cui i-am scris? De ce?

Stiu ca ma crezi inca indragostita, dar nu sunt…

Am luat foaia pe care scrisesem, am lasat sa curga lin pe ea cea dintai lacrima din ziua respectiva, apoi am strans-o exact in sapte parti egale, perfect egale si i-am facut un loc printre celelalte lucruri. Trebuia s-o trimit destinatarului, dar cum era duminica si nu mai aveam nici un ban, m-am ridicat incet si am plecat personal catre destinatar. Era ceva mai departe, dar merita efortul. Asteptam atat de mult sa ma revada, dar fara ca eu sa-l revad. Fiinta mea nu ar mai fi suportat o dubla lovitura. Nu as fi vrut sa-i simt nicidecum prezenta, nu as fi vrut sa-l mai fi deranjat vre-un pic. Il iubisem prea mult… Cred ca de fapt niciodata nu-l iubisem, nu ne iubisem…

Destinatarul meu era rece, cum fusese mereu cu mine, dar raceala prindea contur, prindea viata pe care niciodata nu o avusese…

De data asta destinatarul meu nu mai era acasa…si nu avea sa mai fie niciodata la acea casa, pe care o stia el, pe care o stiam noi…

Mi-am impreunat mainile de pamantul lui rece, as fi vrut sa-l sarut, dar nu am avut suficient curaj, i-am lasat scrisoarea sub lespedea rece de piatra si am plecat. Mi-am mai intors inca odata privirea si m-am simtit libera, usoara…Dupa multe luni de ezitari in sfarsit usoara…

Stiu ca nu o v-a citi niciodata, dar ea va exista… va exista prin mine si nu doar pentru mine

B.O

sâmbătă, 2 aprilie 2011

Adio

Ti-am daruit dragostea mea,
Tu ai ales alta cale.
Ti-am daruit si viata mea,
Tu ai ucis-o dintr-o intamplare.
Stateam in sicriu si ma gandeam,
Zambeam, radeam, plangeam.
O, esti o minune!
mi-ai redat libertatea,
iar acum am aripi si zbor.
Zbor, zbor, nu ma mai intorc spre tine sa stii
adio…

Persoane interesate

Faceți căutări pe acest blog

A apărut o eroare în acest obiect gadget
A apărut o eroare în acest obiect gadget