Duminica. Dimineata. Sfarsit de toamna calduroasa. O muzica surda canta in odaia plina doar de mine. Ma uit la ceas, apoi imi dau seama ca e ffft tarziu si de fapt nu mai e dimineatza, e déjà amiaza. Suna telefonul, am o convorbire de 2 minute. Inchid si incep sa ma uit pe noptiera, e poza ta… Atat de Dulce si frumoasa esti, atat de gingasa si pura, atat… Caut in minte si regasesc vocea ta calda, caut prin jurnalul care imi e prieten si regasesc pozele tale… Toate gandurile imi sunt indreptate spre tine. Suna iarasi telefonul, raspund si …esti Tu. Ce coincidenta…iti simt in glas dorul care te macina si pe tine, iti simt sufletul atat de aproape de al meu, Mama… Cu fiecare cuvant pe care il spui duminica mea prinde contur, iar muzica canta din ce in ce mai ritmic, Mama…
mmmmmm..... ai perfectă dreptate!!!! :)
RăspundețiȘtergere... frumoase ganduri ce trezesc o nostalgie profunda in sufletul meu ratacitor.
RăspundețiȘtergeremama, vorba ei te alina, te inalta, chiar si o convorbire la telefon iti da putere, optimism, incredere ... cata bunatate dainueste sufletul ei.
si acum, dupa aceste randuri, ma cuprinde un dor nebun, un dor de mama ...
ferice de cel care stie si a prins din dorul de parinte, si pacat de cel ce nu va mai apuca sa simta aceasta caldura
RăspundețiȘtergereFrumos
RăspundețiȘtergereMs, Napocel
RăspundețiȘtergere