Despre mine

Fotografia mea
Bucureşti, Romania
iubesc soarele cu razele lui, stelele in splendoarea noptii, florile…si chiar ploaia…are si ea misterul si romantismul ei…

marți, 22 mai 2012

Un an mai târziu

  Era mai, nu mai ştiu exact ce zi a săptămânii, însă calendarul arăta anul 2011. Termometrul indica valoarea de 33 grade. Căldura era exorbitantă, soarele era neliniştit şi lovea cu putere tot ce prindea în cale. Mă plimbai prin faţa magazinelor, mă uitai lung, iar apoi treceam mai departe. Nu aveam nevoie de ceva anume, haine aveam destule, eşarfe suficiente, cercei şi brăţări la fel. Totuşi îmi lipsea ceva...
 Am ezitat o clipă, două, apoi trei. Mi-am făcut curaj şi am păsit înăuntru. Erau multe culori...
 Era decât o rochie, dar ştiam că mi se potrivea perfect. Era mov, aşa cum îmi place mie... Mi-am plimbat mâna peste materialul fin şi am simţit emoţii puternice. Inima îmi tresărea, iar ochii mei vorbeau: dulce, calm, senin. 
Ne-am dat întâlnire zi de zi. Îmi plăcea să o vad acolo, să o simt aproape, să ştiu că există şi mă aşteaptă. Aveam un loc unde puteam să mă întorc mereu, iar acest gând mă înnebunea. Nu-mi punea întrebări, nu  mă întreba de ce veneam în fiecare zi la ore diferite, de ce uneori stăteam mult, iar alteori decât câteva secunde...

 Într-o zi din iunie dispăru. Era de necrezut, de ce dispăruse? Unde dispăruse? 
Se aşternu tăcere. Creierul meu devenise bolnav, se gândea fără încetare la acel ceva. Mă marcase. 
Au trecut multe zile de atunci. A ploua de multe ori. Soarele a fost şi el darnic cu noi. Magazinul fără rochia mov nu mai era la fel.
Un an mai târziu, în vitrină reapăru aceeaşi rochie mov. 

Îmi cuprind mâinile amândouă, le pun la ochi să nu mai văd , însă inima nu poate face la fel. Ea ţipă la mine. Se ceartă cu mine şi-mi zice să mă trezesc...

 Un an...

Sursa foto:http://hello-pixel.com
 

5 comentarii:

  1. Numai la shopping te gindesti draguto :P :D

    RăspundețiȘtergere
  2. In acest articol rochia este decat un simbol :)

    RăspundețiȘtergere
  3. foarte tare m-ai tinut vreme de cateva secunde curios daca ai luat-o acasa sau nu, mare dezamagire ca nu ai invitat-o la tine acasa sa-i prezinti unde stai si cu ce te ocupi, o duceai cu tine la servici si-i prezentai colegii sefii etc...
    deci eu nu mai suport cum sa fiti despartite, unde-i maganzinu ma duc sa ti-o cumpar, sa-mi trimiti si adresa unde sa ti-o expediez, nu puteti fi despartite...
    :))

    RăspundețiȘtergere
  4. olimpiu vinteler, de un an de zile dureaza deja supararea :)) Nu cred ca o mai gasesti :))Rochia mov...

    RăspundețiȘtergere
  5. uau...o rochie...e interesanta intamplarea ta...de ce nu cumperi pana la urma acea rochie?:D

    RăspundețiȘtergere

Persoane interesate

Faceți căutări pe acest blog