O seara obisnuita de mai. Nimic iesit din comun: aceleasi strazi, aceiasi oameni, acelasi soare… Totul era ca de obicei…
Strazile pline de sufletele incantate de frumos raspundeau prin imbratisari profunde, zambeau dulce si calduros, iar fiecare trecator avea un secret ascuns in privire, avea un suflet incarcat cu mai multi aburi de energie decat de obicei. Se simtea fericirea in fiecare trecator, pana si cersetorul de la colt de strada parea mai vesel azi…Pomii infloriti erau cadrul perfect de a adaposti pe oricine, bancile din parc te chemau si ele sa li te alaturi.
Fiecare particica a naturii le era martora, le veghea dragostea lor…le jura ca le va pastra vesnic secretul…Natura le era fidela la destainuirile de dragoste din zorii diminetii…
Totul era idilic, era perfect, era splendid…Uneori aveau impresia ca viseaza, alteori ca au parasit demul Pamantul si ca traiau in Rai…In fiecare zi se temeau ca ceva sau cineva le va strica fericirea, se temeau de viitor, de aceea prefereau sa traiasca in prezent, cu prezentul…
Luni dimineata, se trezi incet, se uita in oglinda si se simti mai nefericita ca oricand. De ce? De ce avea aceasta stare? Se gandi la el…
Se aranja in fuga si pleca spre casa lui. Avea o stare ciudata, de parca nici soarele nu mai stralucea in acea dimineata de luni… Locuri pe unde calca ii pareau straine, si nu intelegea de ce…
In sfarsit revazu o figura cunoscuta, un prieten din copilarie. Dar…de ce plangea? De ce se uita la ea cu mila? Ce ii ascundea?
Iubitul ei se sinucise…
O tacere profunde se lasa peste oras, o iarna cumplita i se instaurase in suflet, ochii ii erau inmarmuriti, sufletul-I ardea in flacari prea ucigatoare…
De ce?
De ce facuse asta? Nu-si putea explica…
