Disparitia

...si daca stau sa ma gandesc... Ce multe, ce multe s-au schimbat de atunci... Naiva din mine, a disparut...

Cand? Cum? Unde? Nimeni nu stie. Stim doar ca politia ancheteaza deja de mai multe luni cazul, insa fara vre-un rezultat.
Azi simt o repulsie fata de ploaia din acea zi, care curgea siroaie, fata de barbatul trecut de 30 care fuma tigara dupa tigara la colt de strada, fata de oceanul care urla ca un nebun. Iubeam oceanul, stateam adesea ore in sir pe malul lui, visand, ascultand, zambind...pana intr-o zi...cand el mi-a luat totul...

Starea zilei de joi seara...

Radiez de o fericire care nu poarta nume, nu poarta cuvinte si nici prea multe sentimente...E o fericire dulce, dar obscura, poate fara viitor, doar cu un prezent neclar...

***

Ochi-mi sunt de gheata si nu mai reflecta,

Lumea o vad ca prin ceata, prin alta nuanta,

Ma indrept spre tine inger demonic

Si plang si rad si iar alunec.

Ah! M-am lovit de o stanca,

Iar sangele din mine curge abia, abia

Ma doare…

Simt ca nu mai am singe,

Si sufletu-mi se duce ca o rasuflare

Simt ca vad raiul

O! ce frumos e…

Ce dulce e mireasma florilor de tei

Ce dulce…

Ratacita prin America...

E trecut de ora zece P.M, dar nu ma gandesc inca la somn...Imi iau in graba pc-ul si ies afara sa aud murmurul apei din piscina, sa privesc cerul instelat, sa ma mai gandesc odata in plus la ce face oare mama la ora asta...apoi imi dau seama ca cu siguranta doarme...Ma duce dorul la o ciorba romanesca, la o mamaliguta cu branza, dar cred ca in seara asta o sa ma multumesc cu niste cartofi prajiti facuti in graba, sau cu un sandwish si cola :D
E o noapte frumoasa in jur, nici prea calda, nici prea rece, vantul adie atat de domol si calm, in micul cartier e o liniste ferma, intrerupta uneori de vuietul masinilor care trec grabite spre casele lor...
Au trecut mai bine de 15 minute de cand contemplez peisajul nocturn si decid intr-un final sa-mi bag un pic picioarele in apa aparent rece... relaxare totala...
Ma retrag...nu, nu merg inca la somn, pe aici cica nu se doarme asa devreme ( New York- never sleep)...
Ratacita prin America...

p.s. poate am facut multe greseli, dar sorry nu am timp acum sa le corectez.ms

Tu cum procedezi?

Cand iti simti fiecare nerv vibrand in surdine goale, uscate si neclare,
Cand te doare capul, inima si mintea;
Cand te intrebi ce zi e azi, ce data si daca e soare afara
Cand totul in jur iti pare desenat in culori sumbre...
Tu cum procedezi?

te ratacesti fugar prin mintea mea...

incerc sa rup in bucati gandurile ce zboara catre tine, incerc sa le inchid, sa le fac prizoniere intr-o inchisoare cu pereti de gheata, dar in zadar... nu reusesc...

probabil dormi acum, iti odihnesti inima si corpul, visezi dulce si pufos cum iti zic eu uneori...

in cateva ore va trebui sa te trezesti, sa iti incepi activitatile zilnice, iar eu...in cateva ore va trebui sa incerc sa dorm...sa evadez in somn...

incerc sa rup in bucati gandurile ce zboara catre tine...

9 zile

Vara...O vara atat de deosebita de celelalte, privesc si observ cum zboara orele atat de grabite. Distanta de mai mult de 6500 km de casa si totusi nu simt aceasta distanta, nu simt emotie sau teama...

9 zile de cand am inceput o aventura americana, de cand privesc lumea printr-o alta prisma: o lume in miscare zi de zi, ora de ora, secunda cu secunda...o lume in care zambetul are un loc prioritar...
9 zile si vor mai urma cel putin inca 90 de astfel de zile :) in care voi invata atat de multe in engleza, spaniola, rusa, ibru etc. in care fiecare zi imi va oferi atat de multe...
Vara,
aventura,
SUA,
Experienta noua,
oameni noi,
locuri noi;
poate cea mai tare vara de pana acum :D

Ne reauzim in curand,
Toate cele bune

Ma cheama vara...

O camera goala in jurul meu, o camera plina de amintiri...

2 ani de studentie, 2 ani frumosi, tineri si minunati s-au sfarsit...am mai crescut cu un an...

ciudata ca de fiecare data plecarea, nostalgice clipele din urma...
Ce repede a trecut acest an...

Privesc pe geam si vad cum ma cheama vara, ma cheama soarele, ma cheama ...

Sa aveati o vara frumoasa...Sa ne auzim numai de bine!

Revin cu o noua postare cat de curand posibil.

Testament

Las durerea mea vouă, celor fericiţi şi norociţi,

Las dorul meu, poeţilor, în căutare de inspiraţie,

Îţi las ţie, cerule, căldura

Cu care n-am putut încălzi sufletele şi inimile oamenilor.

Îţi las, ploaie, lacrima

Care m-a tulburat pe mine şi nu te va împlini pe tine.

Ploaie, cerule, omule,

Lasă-mă să iau cu mine dragostea.

Sufar de nebunie...

Sufar de o nebunie pe care nu vreau si nici nu incerc sa o tratez, o las sa evolueze lin si firav...

...o fi o nebuna...prizoniera propriului suflet...

…In aceeasi zi ajunsese undeva departe, pe taramuri necunoscute si neumblate, neatinse de rasuflarea omului. Frumusetea din jur era atat de vaga si obscura, incat ochiul ei fraged si nestiutor incepuse sa adulmece ca un nebun intreaga priveliste. Pentru o clipa i se facuse teama, se simtea cel din urma criminal care incearca sa omoare cu propria privire cele din jurul ei…dar aceasta inima de cersetor, acest suflet inocent, acest gand de copil….Da, da, da! De copil…

Facu un pas, unul si inca unul , erau sapte pasi, toti de aceesi exactitate, toti la fel de frumosi si de plapanzi, sapte…Dar, se opri…

- De ce te-ai oprit? se auzi un ecou.

- O! Taci si nu ma intreba. Continua sa citesti mai bine..

In cele din urma se mai hotara sa mai faca un pas, insa foarte curand o vazui ingenuncheata privind cu mirare si cu o uimire aprope sfioasa. Ma uitam la ea ciudat, aproape banal, nu intelegeam ce se petrece cu ea? Ce o determina sa se comporte atat de absurd si bizar? Hotarasem insa sa o urmaresc mai departe, speram totusi sa dezleg ceva, poate o taina… A inceput sa se uite la firele de iarba, apoi sa cante, sa vorbeasca cu ele. Firele mai purtau inca pe ele urme de roua. O observam ca rupsese un fir si incercase sa-si ude cu el buzele… Pana acum le credea verzi, dar in cele din urma descoperi ca sunt galbene, ofilite de timp si calcate inca de cateva picioare.

_- Picioare?

- Pai nu ziceai tu ca era o natura neatinsa de maina omului?

Fire galbene…Ce prostie ma gandeai eu …Ai mai auzit asa ceva fire galbene de iarba?

Ma indepartam pentru cateva clipe, imi treceau zeci de ganduri prin cap, incercam sa ma fac sa inteleg acest comportament al ei, dar totusi nu reuseam…nu gaseam nimic firesc in comportamentul ei, ba chiar ma si fortam sa inteleg ceva…Ajunsesem la singura solutie, nu mai are rost sa o urmaresc…o fi vreo nebuna, prizoniera propriului ei suflet…am inceput s-o compatimesc cu adevarat…Nebuna…

De ce o fi inebunit oare? Am zis sa merg spre ea, dar imi era frica. Daca ma vedea un eventual personaj negativ?…m-am razgandit mai bine nu…sau poate…

Am iesit din mine ca sa merg mai departe

Am iesit o clipa din mine
Si am batut la poarta ta.
Am zimbit crezand ca ttl va fi bine
Ce pacat, nu era asa...
Am ajuns singura doar in singuratate,
Am ajuns sa plang, lacrimile imi sunt deja secate.
Straina…
Ca in prima clipa,
Fericita…
Ca in ultimul moment
Insa,
Am iesit din mine ca sa merg mai departe.

Unde s-a pierdut primavara mea?

Inceput de mai…

Nu am scris demult, de cateva luni…De ce ? Complicata intrebare…Poate vei zice ca nu aveam despre ce sa scriu sau ce sa scriu, nu aveam inspiratie sau timp… dar nu e asa…am avut atat de multe de scris si totusi nu am scris…am vrut sa spun atat de multe si totusi nu am spus, mi-am propus atat de multe si din pacate am realizat atat de putine. Ciudat inceput de mai. Se zice ca primavara totul se trezeste la viata…Oare? Unde e viata din mine? Unde s-a pierdut primavara mea?

S-au poate am eu o primavara mai ciudata :D mai speciala decat celelalte…

Frumos inceput de mai…Ciudat inceput de mai ...

e primavara ta, e primavara mea.. e primavara noastra...La multi ani!

E martie deja…E primavara… Alunga-ti toate gandurile si fa-ti loc numai pentru visare. Destinde-ti inima si permite-i soarelui sa patrunda in ea…Iti urez sa ai parte parte de o primavara frumoasa, calduroasa, pictata de stropii fericirii din valurile timpului.

Gandeste-te cum am alerga pe camp, cum am rade la nesfarsit, cum am hoinari pana in zorii diminetei pe strazile pustii… e primavara ta, e primavara mea…e primavara noastra…ne putem permite asta… permite-ti si tu o farama din timp ca sa te poti incanta de toate.

Sa aveti parte de o primavara dulce, calduroasa si ne revedem pe strazile primaverii…

P. S. stiu ca asta va fi cea mai frumoasa primavara din viata mea…Te iubesc, mama… Cel mai frumoas martisor pt tine… Imi lipsesti…

***

Mi-a spus cerul că ai murit…
Şi am venit să te văd.
Mi-a spus apa ca ai dorit sa ma vezi...
Alergand am sosit.
M-am sacrificat ca sa vin... si am venit...
Am venit in numele iubirii ce a murit.
Nu ştiu…
Mi-e greu să ştiu că nu mai eşti
Aici...alături langă mine...
Mi-e greu, grea mi- e inima, grea e amintirea despre tine.
Dar am venit…

Povestea lor de dragoste

O seara obisnuita de mai. Nimic iesit din comun: aceleasi strazi, aceiasi oameni, acelasi soare… Totul era ca de obicei…

Strazile pline de sufletele incantate de frumos raspundeau prin imbratisari profunde, zambeau dulce si calduros, iar fiecare trecator avea un secret ascuns in privire, avea un suflet incarcat cu mai multi aburi de energie decat de obicei. Se simtea fericirea in fiecare trecator, pana si cersetorul de la colt de strada parea mai vesel azi…Pomii infloriti erau cadrul perfect de a adaposti pe oricine, bancile din parc te chemau si ele sa li te alaturi.

Fiecare particica a naturii le era martora, le veghea dragostea lor…le jura ca le va pastra vesnic secretul…Natura le era fidela la destainuirile de dragoste din zorii diminetii…

Totul era idilic, era perfect, era splendid…Uneori aveau impresia ca viseaza, alteori ca au parasit demul Pamantul si ca traiau in Rai…In fiecare zi se temeau ca ceva sau cineva le va strica fericirea, se temeau de viitor, de aceea prefereau sa traiasca in prezent, cu prezentul…

Luni dimineata, se trezi incet, se uita in oglinda si se simti mai nefericita ca oricand. De ce? De ce avea aceasta stare? Se gandi la el…

Se aranja in fuga si pleca spre casa lui. Avea o stare ciudata, de parca nici soarele nu mai stralucea in acea dimineata de luni… Locuri pe unde calca ii pareau straine, si nu intelegea de ce…

In sfarsit revazu o figura cunoscuta, un prieten din copilarie. Dar…de ce plangea? De ce se uita la ea cu mila? Ce ii ascundea?

Iubitul ei se sinucise…

O tacere profunde se lasa peste oras, o iarna cumplita i se instaurase in suflet, ochii ii erau inmarmuriti, sufletul-I ardea in flacari prea ucigatoare…

De ce?

De ce facuse asta? Nu-si putea explica…

Entuziasmul ma paraseste :(

E deja seara si ar trebui sa fac ceva pentru ziua de azi. Totusi entuziasmul ma paraseste. Am de invatat o groaza , am de scris niste cursuri, vine sesiune…dar nu am chef de nimic…

Nu vreau sa fac nimic si totusi ma plictiseste acest mod de a nu face nimic. Vreau sa ma odihnesc si totusi nu sunt obosita; vreau sa ma plimb, dar nu am nici o stare; vreau sa ascult muzica, dar incepe sa ma doara capul; as zice ca vreau sa fac ceva, dar nu vreau…

In jurul meu toate se misca, lumea invata, iese, vine, iar eu…

Eu, nu am stare…  Eu nu am chef de nimic… Eu nu stiu ce vreau sa fac azi… Odata imi va parea rau ca am lasat timpul sa treaca pe langa mine si am pierdut o zi aiurea, odata voi vrea sa reintorc timpul si sa-mi completez ziua de azi cu ceva, dar va fi prea tarziu…prea tarziu…

Refugiere

Îmi simt aripile zdrobite în cautare de liniste,

Îmi simt corpul fara sange, fara maduva, plin doar de tine,

Capul mie greu,iar mainile îmi sunt absente,

Corpul e departe de suflet si de cuget.

De ieri nu mai sunt…

Adica sunt, dar nu mai exist,

Sunt huma -copil al pamantului.

Si iar ma întrebi de ce? O, înceteaza...

Nu mai sunt al acestui pamant.

Ma refugiez... Unde?

Poate langa Dumnezeu...