Despre mine

Fotografia mea
Bucureşti, Romania
iubesc soarele cu razele lui, stelele in splendoarea noptii, florile…si chiar ploaia…are si ea misterul si romantismul ei…

joi, 20 mai 2010

...o fi o nebuna...prizoniera propriului suflet...


…In aceeasi zi ajunsese undeva departe, pe taramuri necunoscute si neumblate, neatinse de rasuflarea omului. Frumusetea din jur era atat de vaga si obscura, incat ochiul ei fraged si nestiutor incepuse sa adulmece ca un nebun intreaga priveliste. Pentru o clipa i se facuse teama, se simtea cel din urma criminal care incearca sa omoare cu propria privire cele din jurul ei…dar aceasta inima de cersetor, acest suflet inocent, acest gand de copil….Da, da, da! De copil…

Facu un pas, unul si inca unul , erau sapte pasi, toti de aceesi exactitate, toti la fel de frumosi si de plapanzi, sapte…Dar, se opri…

- De ce te-ai oprit? se auzi un ecou.

- O! Taci si nu ma intreba. Continua sa citesti mai bine..

In cele din urma se mai hotara sa mai faca un pas, insa foarte curand o vazui ingenuncheata privind cu mirare si cu o uimire aprope sfioasa. Ma uitam la ea ciudat, aproape banal, nu intelegeam ce se petrece cu ea? Ce o determina sa se comporte atat de absurd si bizar? Hotarasem insa sa o urmaresc mai departe, speram totusi sa dezleg ceva, poate o taina… A inceput sa se uite la firele de iarba, apoi sa cante, sa vorbeasca cu ele. Firele mai purtau inca pe ele urme de roua. O observam ca rupsese un fir si incercase sa-si ude cu el buzele… Pana acum le credea verzi, dar in cele din urma descoperi ca sunt galbene, ofilite de timp si calcate inca de cateva picioare.

- Picioare?

- Pai nu ziceai tu ca era o natura neatinsa de maina omului?

Fire galbene…Ce prostie ma gandeai eu …Ai mai auzit asa ceva fire galbene de iarba?

Ma indepartam pentru cateva clipe, imi treceau zeci de ganduri prin cap, incercam sa ma fac sa inteleg acest comportament al ei, dar totusi nu reuseam…nu gaseam nimic firesc in comportamentul ei, ba chiar ma si fortam sa inteleg ceva…Ajunsesem la singura solutie, nu mai are rost sa o urmaresc…o fi vreo nebuna, prizoniera propriului ei suflet…am inceput s-o compatimesc cu adevarat…Nebuna…

De ce o fi inebunit oare? Am zis sa merg spre ea, dar imi era frica. Daca ma vedea un eventual personaj negativ?…m-am razgandit mai bine nu…sau poate…


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Persoane interesate

Faceți căutări pe acest blog

A apărut o eroare în acest obiect gadget
A apărut o eroare în acest obiect gadget