Aveam nevoie de un motiv

Aveam nevoie de un motiv sa-mi transform ziua. Ceasul sunase prea rapid ca disperatul, patul m-a impins si m-a indrumat sa ma trezesc, apa de la baie s-a strambat la mine si a inceput sa curga repede, fugar si nervoasa pe fata mea. Ochii mei erau deschisi, dar dormitau. Ce inceput teribil de zi!

  Aveam nevoie de un motiv sa zambesc. Aveam nevoie de multa cafea, de mult fard pe obraz si de niste rock dat la maxim care sa-mi atinga celulele nervoase. Mai trebuia sa gasesc cartele de acces de la metrou si sa nu gresesc peronul. Am alergat, am gasit si uite-ma in sfarsit la munca.

 Aveam nevoie de un motiv. Ma uit pe pereti si caut un motiv. Deschid o carte, citesc cateva pagini, dar gandul imi sta la “ a gasi un motiv pentru a-mi transforma ziua”. Nimic, nu gasesc nimic. Celulele mele dorm, nu vor sa gandeasca, sau poate gandesc mai incet…

  Suna telefonul. La capatul celalalt al firului un glas somnoros, mai mult adormit decat treaz imi zice: “Buna dimineata! Inca visez cu ochii deschisi si iar intarzii”.

Zambesc, chiar rad cu pofta…Mi-am gasit si motiv ca sa-mi transform ziua...

Lalele

          Lalele- naturale, fascinante, mirositoare... Le ador :)

Minute seci

  Când nu am chef mă ascund în carapacea mea de broască ţestoasă. Stau acolo o oră, două, trei. Iau un creion, trei coli albe şi încep să desenez: flori, copaci, iarbă verde, soare, oameni, feţe vesele sau mai puţin vesele.

  Îmi aduc aminte de copilărie, retrăiesc unele momente şi mă cuprinde nostalgia.

  Când nu am chef citesc poveşti cu zâne şi feţi frumoşi, cu alba-ca-zăpada şi cu motanul încălţat.

Istanbul, partea II

   Noaptea e aproape de noi. Decidem să hoinărim până târziu, să ne obosim picioarele, să putem avea un somn scurt, dar profund. Paşii se îndreaptă timizi pe străduţele laturalnice de parcă le este frică să nu distrugă feeria oraşului. Într-un tarziu ne retragem, picioarele sunt obosite, pleoapele sunt grele, corpul amorţit, stomacul plin iar mintea entuziasmată. Somn…

   Dimineaţă. De undeva din depărtare se aude o rugăciune. Oamenii din Istanbul se roagă. Ne pregătim repede şi fugim din camera de hotel, ne amestecăm printre ei, respirăm aerul lor, mergem pe străzile lor. Ei ne zâmbesc şi ne invită să le degustăm oraşul, să ne bucuram ochii cu ceea ce se numeşte oraşul situat pe două continente. “Furăm” tot ce se poate fura: facem sute de poze, mâncăm dulciuri turceşti, vizităm turnul Galata, Moscheea Albastră, Hagia Sofia, Grand Bazar-ul, Spice Bazaru-ul şi multe alte obiective turistice. 

   Timpul a expirat. Întindem palmele, deschidem larg ochii şi facem ultima poză cu privirea. O gravam adânc în memorie. Va rămâne timp îndelungat acolo, ultima poza, ultimele fracţiuni de secundă, ultimele senzaţii... 

                               Istanbul, m-am indragostit de tine…

Istanbul

 Partea I

Ne deconectăm de metropola bucureşteană şi evadăm. Luăm cu noi tot ce avem mai de preţ: zâmbetul, voia buna şi pornim în călătorie.

--Destinaţia?

-- Istanbul.

-- Scopul vizitei?

-- Evadare.

-- Durata?

-- Mii de secunde înfaşurate în voal de matase.

 

-- Bani?

-- Atât cât să ne ajungă.

-- Număr de picioare?

-- Opt.

-- Număr de eşarfe?

-- Cinci, toate vesele şi sclipitoare. 

     Avionul aterizează, iar ochii  dornici să mănânce mâncare proaspătă, încep să alerge în stanga şi-n dreapta. Vrem să lăsăm bagajele şi să fugim, să dansăm sub stropii de ploaie din Istanbul, să dansăm din buric, sa bem raki şi să calcam în Asia.

    Istanbul-ul ne întâmpină zâmbind, ne udă cu apă rece, semn ca suntem treji, că nu visăm. Ne invită la masă şi ne serveste cu ceai negru şi baclava. 

   Va continua