Despre mine

Fotografia mea
Bucureşti, Romania
iubesc soarele cu razele lui, stelele in splendoarea noptii, florile…si chiar ploaia…are si ea misterul si romantismul ei…

vineri, 24 iunie 2011

Cutia uitarii


Odata ma iubeai... Iar azi m-ai ascuns in cutia uitarii...Ai inchis-o incet de parca iti era oarecum frica, si totusi ai inchis-o.

p.s Cel putin nu uita sa mai stergi praful uneori de pe ea...

joi, 16 iunie 2011

Se mai aud ecouri


Mă uit la tine şi îţi văd privirea cum se furişează fugar şi încearcă s-o evite pe a mea. Nu-ţi place să te privesc aşa...

Mă apuci încet de mână şi îmi zâmbeşti. Aş vrea să taci, să te văd zâmbind, să te privesc lung şi îndesat aşa cum îmi place mie. Dar cum, nu toate dorinţele noastre sunt întocmai, în cele din urmă tu rupi tăcerea. Mă întrebi o întrebare banală, încă una, apoi încă şi încă...Ajung să nu-ţi mai răspund....

Te enervează acest fapt şi devii supărat, dupa câteva minute deja te văd că ţipi la mine. Nu-mi dau seama de ce, dar în minutele următoare mă văd şi pe mine ţipând la tine.

Suntem doi nebuni în mijlocul străzii care ţipă unul la altul, şi ţipi şi tipi, iar în timpul ăsta eu mă gândesc la zâmbetul care era cu câteva minute pe chipul tău, mă gândesc că ai plămânii sănătoşi... Încep să lovesc şi te rog să încetezi.
--- Încetează!
Dupa un minut în care te uiţi bezmetic la mine, îmi iei mâna rece în mâina ta şi începi s-o săruti, dulce şi pasional cum ştii numai tu...
--- Iarta-ma! Îmi zici în cele din urmă şi mă cuprinzi la pieptul tău.
--- E ultima ta şansă, ultima...îti zic eu.
Îi sărut buzele fierbinţi şi mă întorc să plec. Azi nu vreau să te mai văd.

luni, 6 iunie 2011

aripi frânte


Si…stii bine asta - am aripi frante, chiar daca mai zbor.

Zbor, dar nu cum mi-as dori, iar aripile ce-mi erau usoare odata, azi sunt grele, mult prea grele.

Imi iau avant, ating cu un zambet soarele, imi musc cu furie buzele si ma vad iar prabusita pe pamantul fierbinte...

miercuri, 1 iunie 2011

La multi ani, copile!





Trezeste-te, rasfata-te, zambeste mai mult ca oricand... Mananca inghetata, joaca-te, alearga prin iarba pufoasa si verde, razi cat poti de tare, uita-te la soare, arata-i limba si ascunde-ti ochii...

E ziua TA, COPILE... E ziua ta, copilarie... E ziua mea...

Azi am tot dreptul! Azi e ziua mea!



vineri, 27 mai 2011

minut meditativ


Sunt zile in care cred ca te am, ba chiar stiu ca te am. Dar sunt si zile in care cred ca totul e decat o iluzie...

duminică, 22 mai 2011

Sub cearsaful inca cald

Rup bucati de mine si din mine si le arunc, maine nu o sa mai am nevoie de ele;

Stric farfurii, vase, pahare; maine nu o sa mai manac, nu o sa mai beau...

De ce sa le pastrez aiurea?

Iau hartiile, le rup in bucatele mici sa nu le mai gaseasca; nimeni sa nu le mai citeasca,

Rup bucati de mine si din mine si le sugrum, le ard iar cenusa am s-o pastrez sub cearsaful inca cald...

marți, 17 mai 2011

Imi las amprenta


Imi place cum iti cade lumina pe chip, imi place sa stau ore in sir sa te privesc, sa te admir…

Eu…Tu… Noi… In juru-ne dainuie un parfum de lumanari arse, iar ambianta straina devine atat de personala, ambianta noastra.
Ce camasa misto ai, dar totusi lipseste un detaliu... Vreau ca rosul buzelor mele sa ramana acolo...

Te sarut incet si-mi las amprenta, rujul meu rosu…

sâmbătă, 14 mai 2011

- NU!



E un murmur al noptii rece, cu pasi greoi si timizi ce se indreapta spre mine, Ma uit la el, ii rad,si ma intorc sa plec. Si totusi ceva ma retine acolo, ceva… De mai multe ori am tot incercat sa fug, sa plec si sa ma ascund pentru ca era cea mai usoara cale, era cea mai usoara evadare care de foarte multe ori imi reusise. Stiam deja etapele, le cunosteam prea bine, erau arhicunoscute si totusi … de data asta era imposibil… poate chiar inevitabil.

Vantul ma loveste in fata, imi usca cele 2 lacrimi care curgeau alene si se rostogoleau usor pe obrazu-mi vested. Ii cer compatimire si totusi nu primesc. Ma pune fata-n fata cu mine, iar eu ma intreb: de data asta ce mai fac? Cum mai procedez?

In cele din urma cred ca am gasit raspunsul…


- De data asta nu mai pot fugi… NU!

joi, 5 mai 2011

...iar noi ne iubeam


Afară ploua… picăturile curgeau dese, dense şi foarte greoaie pe pământul uscat.

Râmele ieşiseră să facă o plimbare prin bălţile pline de acea apă fină, cenuşie şi rece, să se răsfeţe după mai multe zile caniculare… Era o continuă mişcare…

Iar noi ne iubeam… Nu aveam legătură cu acel décor ploios din acea lună de mai; ce ne păsa… nu ne interesa de ploua sau nu…

noi ne iubeam simplu, comod, firesc…

miercuri, 13 aprilie 2011

Alb si negru


Deseneaza-mi…deseneaza-mi in culori…

Dar nu vreau culori colorate, nu vreau verde, nici albastru, nici rosu…Vreau alb si negru. Vreau contrastul dintre ele- viata din ele. M-am plictisit sa te vad desenand nopti intregi pe ale tale hartii imense, lungi, albe si atat de dense. Desenezi o lume in care nu ma regasesc, desi asta e scopul…

Deseneaza-mi… Poate reusesti…

Persoane interesate

Faceți căutări pe acest blog