Mi-am luat aparatul si am inceput sa urc pe munte. Calea era anevoioasa, drumul dificil de urcat, iar vremea neprietenoasa. Urcasem decat trei ore si eram deja epuizata. Stropi de transpiratie dansau ciuleandra pe chipul meu, iar picioarele abia se miscau si ele. Incepeam sa cedez, inima imi cerea odihna, dar nu... nu am vrut sa-ti ofer satisfactia de a ma vedea infranta si epuizata. Ti-am spus ca voi ajunge in varf si asa trebuia sa fac... Ti-am oferit prilejul de a ma urma, dar nu erai suficient de pregatit, nu erai suficient de sigur de actiunile tale si ai ramas sa ma astepti acolo jos.Mi-ai insuflat curaj sa urc, dar mi-ai soptit la ureche:
- Nu vei putea face asta! Nu mai tanji spre inaltimi...
Fiecare nerv din mine urla, de parca cete de lupi se adunasera in jurul unei prazi. Luciditatea disparuse, iar odata cu ea imi aparu in minte imaginea de sus, a ceea ce avea sa urmeze...
