Era mai, nu mai ştiu exact ce zi a săptămânii, însă calendarul arăta anul 2011. Termometrul indica valoarea de 33 grade. Căldura era exorbitantă, soarele era neliniştit şi lovea cu putere tot ce prindea în cale. Mă plimbai prin faţa magazinelor, mă uitai lung, iar apoi treceam mai departe. Nu aveam nevoie de ceva anume, haine aveam destule, eşarfe suficiente, cercei şi brăţări la fel. Totuşi îmi lipsea ceva...
Am ezitat o clipă, două, apoi trei. Mi-am făcut curaj şi am păsit înăuntru. Erau multe culori...
Era decât o rochie, dar ştiam că mi se potrivea perfect. Era mov, aşa cum îmi place mie... Mi-am plimbat mâna peste materialul fin şi am simţit emoţii puternice. Inima îmi tresărea, iar ochii mei vorbeau: dulce, calm, senin.
Ne-am dat întâlnire zi de zi. Îmi plăcea să o vad acolo, să o simt aproape, să ştiu că există şi mă aşteaptă. Aveam un loc unde puteam să mă întorc mereu, iar acest gând mă înnebunea. Nu-mi punea întrebări, nu mă întreba de ce veneam în fiecare zi la ore diferite, de ce uneori stăteam mult, iar alteori decât câteva secunde...
Într-o zi din iunie dispăru. Era de necrezut, de ce dispăruse? Unde dispăruse?
Se aşternu tăcere. Creierul meu devenise bolnav, se gândea fără încetare la acel ceva. Mă marcase.
Au trecut multe zile de atunci. A ploua de multe ori. Soarele a fost şi el darnic cu noi. Magazinul fără rochia mov nu mai era la fel.
Un an mai târziu, în vitrină reapăru aceeaşi rochie mov.
Îmi cuprind mâinile amândouă, le pun la ochi să nu mai văd , însă inima nu poate face la fel. Ea ţipă la mine. Se ceartă cu mine şi-mi zice să mă trezesc...
Sursa foto:http://hello-pixel.com
