Intalnirea cu EA

Azi la intersectia m-am intalnit cu EA. Era verde la semafor, iar noi  mergeam in aceeasi directie. Ea s-a uitat la mine, a clipit de cateva ori si a marit pasul.
- Hey, stai un pic! Opreste-te! am strigat eu.
In cateva secunde disparu. Nu stiu daca a mers spre stanga sau spre dreapta...Cert e ca aveam nevoie de acea intalnire. Nu ma mai vazusem cu ea de cateva saptamani bune. De obicei ma vizita noaptea la ceasuri tarzii sau dimineata devreme cand ma prindea cu ceasca de cafea alaturi. De cateva saptamani insa nu a mai venit, nu a mai stat de vorba cu mine, nu m-a mai cautat... Oare o suparasem cu ceva? Sau oare gresisem ritualul? Da... in zadar puneam intrebari pentru ca nu gaseam raspunsuri.

Imi continui drumul spre destinatia mea, cand simt prezenta ei prin apropiere. Simt cum imi atinge mainile si-mi zice:
- Copile scump si drag sunt mereu in preajma ta, mergi fara grija! Nu te-am parasit si nici nu te voi parasi...Voi fi mereu alaturi de tine!

Prin vene incepe sa-mi curga caldura ei- Inspiratie!

Au început să urle- celulele

  Mâna rece o pui pe creştet şi o laşi să alunece uşor în jos. 

Degetele tale ating buzele ce fierb sub presiunea sângelui. 

Mă desfac în mii de granule şi mă risipesc ca nisipul în deşert. 

Fiecare granulă din mine e compatibilă cu o celulă din tine. 

Fiecare celulă din tine urlă. 

Carpe Diem

Deschide uşa şi intră repede salutând pe toată lumea. Îşi ocupă locul la birou şi începe să-şi facă programul pentru ziua respectivă. Are foarte multa treabă pentru ziua de astăzi: documente, şedinţe, întâlniri, rapoarte, statistici, însă nimic din toate acestea nu o înfricoşează. Îşi iubeşte munca. Îşi iubeşte rapoartele.

La cei 25 de ani ai ei, e fericită, aparent fericită. Nu e casătorită, însă are un iubit pe care îl iubeşte, respectiv şi el o iubeşte. Se văd de 4 ori pe săptămână, dar se ceartă în medie de 5, se întrec la telefon urlând unul la altul, când se revăd primele zece minute sunt armonie, pace şi dulceaţă, iar următoarele la fel de dulci: pahare sparte, vase aruncate, crize de isterie şi nervozitate, ţigări arse aruncate aiurea si două căni de cafea de mult răcite.

Ane- Marie afirmă de fiecare dată ca îl iubeşte mai mult decât ieri şi cel puţin la fel de mult ca şi mâine.

În dimineaţa asta şi- a propus să-l sune ceva mai târziu ca de obicei şi să încerce marele efort să nu se mai certe de la primele ore ale dimineţii.

Zece fără un sfert. Îşi ia telefonul, hotărâtă să îl sune, însă în cele din urmă se răzgândeşte. Poate încă doarme. Îşi reia activitatea, hârtiile şi documentele şi rămâne mult timp conectată cu ele.

Doisprezece şi un sfert. Ane- Marie se retrage să-şi servească cafeluţa şi să mănânce o ciocolată. Îl sună entuziasmată pe Darius. Darius se pregătea să plece şi el la nişte şedinţe. Îi face o deosebită plăcere să o audă, o vede calmă şi plină de viaţă, cu vocea ei suavă şi caldă.

- Ane-Marie, scumpo, te simţi bine? Te văd schimbătă...

- Darius, sunt bine. Sunt plină de viaţă şi vreau să împart această viaţă cu tine. Vreau să-ţi dau timpul meu ţie, vreau cioburile din bucătărie să dispară, vreau să cumpărăm un nou set de vase.

- De ce? Nu mai avem farfurii? Nu mai avem ce să stricăm?

- Darius, viaţa mea e prea scurtă pentru a o mai cheltui pe chestii inutile.

Ochii îi devin roşii şi ard. Buzele îşi pierd culoarea, iar glasul îi scade.

- Darius, viaţa mea are clipe numărate, hai să le dăm acestor clipe un nou parfum, o nouă aromă. Nu-mi pasă câte vor mai fi şi cum vor fi, vreau aceste zile să-ti aparţină ţie.

un strop de ironie

Miroase-a iarna… miroase-a piper rosu marunt macinat, miroase-a apa cu multa sare…

imi place apa amara, imi plac picaturile de ploaie, imi plac firimiturile de paine, imi plac umbrele ce se plimba pe pereti, imi place ploaia care ma uda pana la piele, imi plac molustele si reptilele…

imi place cand pleci si nu te mai intorci, e un sentiment atat de sublim…

cuprind la piept lipsa ta, ii surad si adorm linistita…

emotie de noiembrie

... te cunosteam de cateva minute, dar aveam impresia ca te cunosc de veacuri, imi erai atat de familiar, atat de comun si obisnuit. Ziceai un cuvant, iar eu le stiam pe urmatoarele doua; zambeai- iar ochii mi se umpleau de emotie... Zile... Dulci si fantastice zile...

Red wine

Paharele ne sunt pline de vin, de un vin rosu, care imbinat cu o muzica supreba ar crea o atmosfera romantica, insa nu e timp de atmosfera romantica, acel timp e expirat.

Stam si ne privim, privim paharele si cerem cate o ceasca de ceai pe care avem pretentia sa o bem rece. Ceai rece fara zahar.

Mainele mele sunt inghetate, iar ceaiul rece imi usuca buzele.

Incerc sa te ating cu o privire, insa incepe sa ma arda, sa ma cutremure toata. As vrea sa ma arunc in bratele tale, sa ma cuprinzi si sa bem paharele de vin, insa vinul s-a incalzit, iar tie vinul cald nu-ti place…

empty

Strang puterile din mine intr-un pumn si incerc sa le retin, sa le stapanesc si sa ma simt proprietara pe ele si pe mine.Ele insa se detaseaza una cate una, pana pumnul devine gol...

Iarasi mi-e frig, iarasi mi-e rece...

ca un val rece...

si rad toata ziua, poate prea mult, poate prea dulce, poate prea des.

si sunt vesela pentru ca am atat de multe lucruri, pentru ca am atatia oameni dragi,
pentru ca am sufletul plin de o aura calda,

dar...vin si clipe: multe si nenumarate cand dulcele devine amar, iar zambetul
dispare ca sters cu buretele;

si ma cuprinde un val, si vreau sa urlu, sa tip...


O, stare!...

Un alt inceput de toamna...

Un inceput de toamna: cald, aparent frumos si primitor, dar curand ne vom trezi intr-o ambianta mult ploiasa, cu frunze care cad incet, putrezesc si raspandesc mirosul ademenitor in tot orasul. Ne vom trezi cuprinsi, leganati si sarutati de un frig rece, mult prea rece...

Un inceput de toamna... Oare cum va fi aceasta toamna? Ce-mi rezerva ea? Ce-mi va aduce? Ce-mi va lua?

Un inceput de toamna...

Cutia uitarii

Odata ma iubeai... Iar azi m-ai ascuns in cutia uitarii...Ai inchis-o incet de parca iti era oarecum frica, si totusi ai inchis-o.

p.s Cel putin nu uita sa mai stergi praful uneori de pe ea...

Se mai aud ecouri

Mă uit la tine şi îţi văd privirea cum se furişează fugar şi încearcă s-o evite pe a mea. Nu-ţi place să te privesc aşa...

Mă apuci încet de mână şi îmi zâmbeşti. Aş vrea să taci, să te văd zâmbind, să te privesc lung şi îndesat aşa cum îmi place mie. Dar cum, nu toate dorinţele noastre sunt întocmai, în cele din urmă tu rupi tăcerea. Mă întrebi o întrebare banală, încă una, apoi încă şi încă...Ajung să nu-ţi mai răspund....

Te enervează acest fapt şi devii supărat, dupa câteva minute deja te văd că ţipi la mine. Nu-mi dau seama de ce, dar în minutele următoare mă văd şi pe mine ţipând la tine.

Suntem doi nebuni în mijlocul străzii care ţipă unul la altul, şi ţipi şi tipi, iar în timpul ăsta eu mă gândesc la zâmbetul care era cu câteva minute pe chipul tău, mă gândesc că ai plămânii sănătoşi... Încep să lovesc şi te rog să încetezi.
--- Încetează!
Dupa un minut în care te uiţi bezmetic la mine, îmi iei mâna rece în mâina ta şi începi s-o săruti, dulce şi pasional cum ştii numai tu...
--- Iarta-ma! Îmi zici în cele din urmă şi mă cuprinzi la pieptul tău.
--- E ultima ta şansă, ultima...îti zic eu.
Îi sărut buzele fierbinţi şi mă întorc să plec. Azi nu vreau să te mai văd.

aripi frânte

Si…stii bine asta - am aripi frante, chiar daca mai zbor.

Zbor, dar nu cum mi-as dori, iar aripile ce-mi erau usoare odata, azi sunt grele, mult prea grele.

Imi iau avant, ating cu un zambet soarele, imi musc cu furie buzele si ma vad iar prabusita pe pamantul fierbinte...

minut meditativ

Sunt zile in care cred ca te am, ba chiar stiu ca te am. Dar sunt si zile in care cred ca totul e decat o iluzie...

- NU!

E un murmur al noptii rece, cu pasi greoi si timizi ce se indreapta spre mine, Ma uit la el, ii rad,si ma intorc sa plec. Si totusi ceva ma retine acolo, ceva… De mai multe ori am tot incercat sa fug, sa plec si sa ma ascund pentru ca era cea mai usoara cale, era cea mai usoara evadare care de foarte multe ori imi reusise. Stiam deja etapele, le cunosteam prea bine, erau arhicunoscute si totusi … de data asta era imposibil… poate chiar inevitabil.

Vantul ma loveste in fata, imi usca cele 2 lacrimi care curgeau alene si se rostogoleau usor pe obrazu-mi vested. Ii cer compatimire si totusi nu primesc. Ma pune fata-n fata cu mine, iar eu ma intreb: de data asta ce mai fac? Cum mai procedez?

In cele din urma cred ca am gasit raspunsul…

- De data asta nu mai pot fugi… NU!

7 aprilie

7 aprilie 2009


Televiziunile internationale vorbeau si prezentau imagini infricosatoare cu ceea ce se intampla la Chisinau in acea zi. Unii o numeau "lovitura de stat", altii in ziceau "revolutia tinerilor", "act de sarlatanie", "tineri platiti pentru a face o dezordine nationala".
Priveam speriata pe geam, iar ochii nu prea doreau sa creada imaginile infricosatoare si actele de violenta pe care le vedeau, derulandu-se imagine dupa imagine. Aveam ore in sir aceleasi informatii fara actualizari, fara a avea acces direct la sursele reale. Totul era blocat de catre "faimosii politicieni aflati la conducere in vremea respectiva".

7 aprilie 2009- s-a scris istorie, o istorie pe care am privit-o cu ochii nostri... o istorie pentru care s-a varsat mult sange.


Moldova nu uita! 7 aprilie 2009...

Adio

Ti-am daruit dragostea mea,

Tu ai ales alta cale.
Ti-am daruit si viata mea,
Tu ai ucis-o dintr-o intamplare.
Stateam in sicriu si ma gandeam,
Zambeam, radeam, plangeam.
O, esti o minune!
mi-ai redat libertatea,
iar acum am aripi si zbor.
Zbor, zbor, nu ma mai intorc spre tine sa stii
adio…

1)

Prin soarele ce-mi urla deasupra, eu eram oarba, orbita de un intuneric ce exista doar in mintea mea…Era vremea sa renunt la povesti, sau cel putin asa credeam…Era timpul, pentru altceva…sau poate ca inca nu sosi acel timp desi eu fortam nota…
Poate ma grabeam aiurea? Ma grabeam sa vad soarele, care-mi urla deasupra…

...in mine un dor, un dor nebun...

Si port in mine un dor, un dor nebun imbibat cu mucegaiul din vremuri trecute...Incerc sa-l sterg cu maina, dar mirosul imi patrunde pana in creier si el incepe sa-mi functioneze...Am inceput sa iubesc, dar oare iubesc ce trebuie... Am inceput sa uit intregi file din viata mea hoinara, dar oare se merita? Si port in mine un dor, un dor nebun...

cateva cuvinte in plus

Uneori refuz sa cred ceea ce vad, uneori cred in ceea ce refuz,

Uneori dorm dulce si pufos, uneori nu dorm deloc.

Petrec umbrele in care tu nu apari,

Dar ce conteaza …le petrec pentru tine.

Nepotrivirea

…Deschise incet usa crezand ca ea poate doarme. Nu ar fi vrut s-o trezeasca, prefera s-o vada acolo in micutul ei pat, dormind, visand, zambind…

Stia ca pe ea o deranja cand el se furisa pe langa usa ei s-o admire. Brusc devenea mai nervoasa fata de aceasta prezenta deloc straina…

Ea era eleva lui, el era profesorul de pian si atat. Atat ar fi vrut ei doi sa zica, insa privirile lor zburdalnice si cele 2 inimi nebune ziceau mai mult, mai mult si mai mult… Era o negare profunda in mintile celor doi, trosnea mintea ei de ganduri pline…Noptile stateau la geamuri diferite, iar cand intamplarea ii facea sa se zareasca unul pe celalalt tresareau, iar picioarele le deveneau neascultatoare; oglinda din maina ei aluneca incet si lent si devenea dintr-o data sute de bucatele mici, micute.

Incepea sa cante la pian.

El era in extaz cand o auzea, ea era mandra ca-I era ucenica.

Isi dorea sa-I cuprinda mainutele fine, in palmele lui mari, reci si zgripturoase.

Totusi era trecut de 37, iar ea decat o copila de 17…Ar fi putut sa-I fie tata, el se simtea insa in postura de iubit….

Ar fi putut sa plece, dar nu…el prefera s-o vada de la distanta in fiecare zi. Ar fi putut sa incerce s-o sarute, sa se convinga ca si ea simte la fel, dar…buzele ei erau prea senzuale pentru a-I simti cei douazeci de ani diferenta dintre ei. Si apoi el nu voia s-o vada suferind…Se intreba adesea cum de reusise sa se indragosteasca de o copila, de propria lui eleva ?

El continua s-o iubeasca in taina…

Si azi in indedepartatul orasel, se mai aude cantecul din odaita de la parter

E cantecul profesorului de pian…