E un murmur al noptii rece, cu pasi greoi si timizi ce se indreapta spre mine, Ma uit la el, ii rad,si ma intorc sa plec. Si totusi ceva ma retine acolo, ceva… De mai multe ori am tot incercat sa fug, sa plec si sa ma ascund pentru ca era cea mai usoara cale, era cea mai usoara evadare care de foarte multe ori imi reusise. Stiam deja etapele, le cunosteam prea bine, erau arhicunoscute si totusi … de data asta era imposibil… poate chiar inevitabil.
Vantul ma loveste in fata, imi usca cele 2 lacrimi care curgeau alene si se rostogoleau usor pe obrazu-mi vested. Ii cer compatimire si totusi nu primesc. Ma pune fata-n fata cu mine, iar eu ma intreb: de data asta ce mai fac? Cum mai procedez?
In cele din urma cred ca am gasit raspunsul…
- De data asta nu mai pot fugi… NU!
superb:x
RăspundețiȘtergereDenisa,
RăspundețiȘtergereMultumesc frumos.