Se mai aud ecouri

Mă uit la tine şi îţi văd privirea cum se furişează fugar şi încearcă s-o evite pe a mea. Nu-ţi place să te privesc aşa...

Mă apuci încet de mână şi îmi zâmbeşti. Aş vrea să taci, să te văd zâmbind, să te privesc lung şi îndesat aşa cum îmi place mie. Dar cum, nu toate dorinţele noastre sunt întocmai, în cele din urmă tu rupi tăcerea. Mă întrebi o întrebare banală, încă una, apoi încă şi încă...Ajung să nu-ţi mai răspund....

Te enervează acest fapt şi devii supărat, dupa câteva minute deja te văd că ţipi la mine. Nu-mi dau seama de ce, dar în minutele următoare mă văd şi pe mine ţipând la tine.

Suntem doi nebuni în mijlocul străzii care ţipă unul la altul, şi ţipi şi tipi, iar în timpul ăsta eu mă gândesc la zâmbetul care era cu câteva minute pe chipul tău, mă gândesc că ai plămânii sănătoşi... Încep să lovesc şi te rog să încetezi.
--- Încetează!
Dupa un minut în care te uiţi bezmetic la mine, îmi iei mâna rece în mâina ta şi începi s-o săruti, dulce şi pasional cum ştii numai tu...
--- Iarta-ma! Îmi zici în cele din urmă şi mă cuprinzi la pieptul tău.
--- E ultima ta şansă, ultima...îti zic eu.
Îi sărut buzele fierbinţi şi mă întorc să plec. Azi nu vreau să te mai văd.