Seara nu puteam adormi, gandurile se roteau in jurul meu si alergau hoinar, ma chemau in lumea lor, ma strigau, ma copleseau…Totusi adormisem cu zambetul pe buze, frumoase vise se perindasera prin mintea mea.
Dimineata ma trezesc intr-un frumos vis de iarna. Incerc sa cred ca e adevarat si ca nu visez.
Campusul doarme sub plapuma zapezii.
Privesc pe geam, o clipa dupa alta, iar ochii abia reveniti la realitatea de dupa vise incep sa adulmece lacomi misterioasa priveliste. Imi simt inima de copil, o simt tresarind la fiecare fulg ce se asterne la geam, simt fiecare strop de bucurie ce mi se naste din inima, din cugetari si simtiri. Demult nu a mai nins atat de frumos, demult nu am mai ramas uimita de albul zapezii pure.
Totusi frigul isi spune cuvantul, il simt cum mi se lipeste de obraji, ma vrea sora cu el…Caldura sufletului il respinge...
Ma voi bucura de tine, Frigule, dar nu mai ai loc in inima mea, nu-ti mai pot fi adapost. E prea multa caldura acolo, prea multa…
Inca ninge…oare cat va mai ninge? E atat de splendid…Atat de divin.
Vreau pe partie cu saniuta. Vreau sa ne jucam cu zapada. Vreau sa alergam tinandu-ne de maina.
Vreau sa mai cred inca in povesti. Vreau sa mai cred ca iarna se intampla miracole. Vreau sa mai cred, in acest vis frumos de iarna…
Am ramas profund impresionata de cele citite mai sus, caci undeva ma regasesc si eu... O frumoasa iarna, care ne face sa visam cu ochii deschisi, sa ne intoarcem in anii copilariei...
RăspundețiȘtergere