Fuga spre regasire

Partea I

Seara…Tarziu si rece…Am o raceala cumplita de cateva zile, o raceala de inima…Simt fiecare nerv al inimii si stiu ca am foarte multi. Incerc sa respir, iar muschii imi plang de jale. Ceaiul, cafeaua, tigarile, nu mai ajuta…
O am, apoi nu o mai am…
Inima imi zvacneste, apoi tace surda, canta din nou: dulce si melodios, de parca ar fi tambal, apoi din ce in ce mai grav, apoi inceteaza sa mai cante… Nu mai canta, oare de ce ? Pe mine insa ma trec fiori, ma cuprinde o teama de nedescris, imi simt pupilele cum se dilata, iar ochii incep sa ma arda cumplit…Ma doare…
Ma doare inima…
Intunericul suav si bland al noptii incearca sa ma linisteasca, dar in zadar. Noaptea ma cheama la plimbare, la miscare…
Singura, calcand peste sutele de iluzii, simtind doar durerea decid sa merg, la farmacie. Am nevoie urgent de medicamente, trebuie sa-mi tratez inima. E totutsi tarziu si mie frica sa merg singura...si nici nu stiu unde gasesc farmacie.
Ies din odaie si alerg spre scari, alunec pe ele, sar in sus, apoi...ma opresc...simt ceva ca merge pe picior, oare ce?
Sa ma uit, sau mai bine nu? Poate trebuie sa cobor mai departe, dar curiozitatea nu-mi da pace si ma uit...O! o furnica urca pe piciorul meu. Fantastic, ce bine...nu mai sunt singura...este cineva in noapte cu mine, o iau usor o mangai pe crestet si realizez ca sunt desculta. Trebuie sa ma incalt. Ce avea sa zica lumea daca ma vedea desculta la o ora atat de tarzie...Ma intorc incet, incet alaturi de amica mea si pornesc spre odaie...totusi, ma gandesc, daca o imbolnavesc si pe ea de raceala de inima.O las pe perna mea si ii promit ca ma intorc, ma incalt si alerg pe colidoarele lungi, inguste si triste...
O! Iarasi o simt grea, mai grea ca de obicei...O simt flamanda, dar nu mai am nimic de mancare, oare ce sa-i dau: poate vrea ciocolata, sau poate prajituri? oare ce vrea?
Nu mai am timp, trebuie sa ajung la farmacie. Ma descalt, imi iau incaltarile in maina si alerg. In sfarsit vad bulevardul. Dar farmacia? Unde e farmacia? Privesc in jur si zaresc parcul, acel parc care mereu isi asteapta perechile de indragostiti, ii intampina dragostos si ii petrecea trist , dar le promite ca ii va astepta si maine la fel ca azi.Banca, acea banca...iar alaturi o pereche de indragostiti ce isi soptesc vorbe de dor sub lumina lunii. Isi admira chipurile, se saruta, apoi raman inca mult timp imbratisati. O lacrima imi scapa necrutatoare ...
Incep sa respir din ce in ce mai incet, pulsul imi scade, iar sangele nu se mai pullseaza, imi scade pulsul...Inima...


Va urma...